De ce copii?...
Pentru ca cea mai importantă resursă pentru viitorul oricărei naţiuni o constituie copiii. Politicile publice dedicate creşterii calităţii vieţii copiilor sunt considerate, în toată lumea civilizată, drept investiţii şi sunt sistematic susţinute şi monitorizate în aplicare.
Chiar şi în aceste vremuri de criză, majoritatea guvernelor au evitat să reducă finanţările programelor destinate bunăstarii copiilor, iar unele guverne au consolidat dispozitivele de sprijin pentru familiile cu copii şi venituri reduse. Face o notabilă excepţie de la această conduită doar guvernul român. Sub pretextul unei necesare austerităţi bugetare, mai întâi, apoi sub acela al “reformării şi modernizării” statului roman şi al pretinsei necesităţi a renunţării la caracteristicile de stat social – garantate în primul articol al Constituţiei României! – guvernul Boc a procedat la reducerea resurselor şi dimensiunii unor beneficii destinate copiilor României.
Ca femei avem obligatia si nu putem privi pasiv catre măsurile de austeritate, care sunt departe de a-şi propune să protejeze cel puţin copiii si care lovesc direct în bunăstarea acestora .
Serviciile şi facilităţile oferite copiilor şi familiilor cu copii sunt evident insuficiente, distribuite inegal în teritoriu, subfinanţate şi de calitate inegală. Această precaritate, suprapusă peste nivelul mediocre al resurselor financiare de care dispun familiile cu copii (principalele surse de venit fiind veniturile profesionale şi cele de natura protecţiei sociale), a creat un fenomen la scară neaşteptată: migraţia familiilor tinere în alte state membre ale Uniunii Europene sau în America de Nord în vederea stabilirii pe termen lung în respectivele state.
Diferenţa de dezvoltare şi de nivel de trai dintre rural şi urban a provocat deja un val imens de plecări din mediul rural, chiar şi în anii de creştere economică. Criza globală, incapacitatea guvernului roman de a identifica soluţii acceptabile pentru depăşirea acestei crize şi evidenta distribuire a costurilor crizei concentrat către sectorul public (unde regăsim imensa majoritate de medicilor, profesorilor din România, sector în care ponderea angajaţilor cu educaţie superioară este de peste 45%) sunt motive care justifică amplificarea recentă a emigraţiei specialiştilor către alte ţări.
Munca în străinătate dezbină familiile. Fie doar unul dintre părinţi pleacă peste hotare la muncă, fie amândoi. În urma acestora, de cele mai multe ori, rămân acasă copiii. Necontrolabile, din toate punctele de vedere, sunt cazurile în care rămân acasă minori de cele mai fragede vârste.
În ultimii ani, peste trei milioane de români lucrează în străinătate. În urma lor au rămas în ţară 300.000 de copii, în grija rudelor sau în cel mai bun caz doar cu unul dintre părinţi. Cei mai mulţi dintre aceşti copii au între doi şi şase ani, adică exact vîrsta la care au cea mai mare nevoie de afectivitate din partea părinţilor. Nu e greu de imaginat că mulţi dintre copiii celor plecaţi la muncă în afara ţării au trecut şi trec prin traume emoţionale ce pot avea urmări dramatice în evoluţia lor psihică.
Legea din România îi obligă pe părinţi să declare autorităţilor locale în grija cui îşi lasă copiii pe perioada absenţei lor din ţară. Însă conform unor statistici realizate de organizaţii nonguvernamentale doar 7% dintre ei au făcut aceste declaraţii, astfel că cei mai mulţi dintre copiii rămaşi acasă nu au un tutore legal.
Unicef anunţa în urmă cu cîteva luni că o treime din copiii lăsaţi în grija rudelor sînt depresivi. Presa a relatat în ultimii ani şi despre mai multe cazuri de sinucideri.
Recordul trist al ultimilei zile 4 copii morti si doi barbati.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu