vineri, 7 octombrie 2011

Cum vă puteţi adresa parlamentarilor aleşi în circumscripţia dvs.

Senatorii sau Deputaţii din circumscripţia în care locuiti au responsabilitatea de a încerca să îmbunătăţească viaţa comunităţii în care trăiti şi a întregii ţări prin contribuţia lor la adoptarea legilor. Ei trebuie doar convinşi că problema asupra căreia le atrageti atenţia este una importantă pentru viaţa  comunităţii - sau, dacă nu reuşiti să-i convingeti de acest lucru, că este importantă pentru ei şi pentru partidul pentru care vor candida, probabil, din nou, mai devreme sau mai târziu. Căutaţi-i, aşadar, scrieţi-le, telefonaţi-le, trimiteti-le mesaje pe email, dacă aveţi posibilitatea, solicitaţi o audienţă!
Cel mai simplu este să-i căutaţi la biroul parlamentar din circumscripţie.
 Cu cât problema pentru care îi căutaţi este vitală pentru mai multă lume, cu atât şansa ca această problemă să fie considerată relevantă pentru comunitate creşte, firesc.
Căutaţi, deci, dintre parlamentarii din circumscripţia dumneavoastră, pe cei cu autoritate politică (membru al Biroului Permanent, lider de grup parlamentar, membru în conducerea naţională a partidului) sau profesională (membri într-una din comisiile permanente de specialitate în care se încadrează problema dumneavoastră).
Dacă nu întâlniţi aceste calităţi la parlamentarul pe care l-aţi votat apelaţi la parlamentari ai altor partide - dacă este vorba de o problemă din specialitatea profesională a parlamentarului, este foarte posibil ca el să reacţioneze chiar dacă ştie că nu-l veţi vota nici data viitoare. S-ar putea ca el să-şi descopere singur ceea ce-l avantajează şi, dacă rezolvă acea problemă, poate că voturile pe care le doreşte îi vor veni, oricum, de la alţii - în aceeaşi măsură. Dacă e, într-adevăr, o problemă de specialitate, nu e obligatoriu să existe şi un limbaj politic comun; cel profesional ar putea fi suficient.
Dacă v-aţi făcut curaj şi aţi fixat deja o oră de audienţă, nu uitaţi:
-Stabiliţi-vă cu acurateţe scopurile audienţei şi ce anume exact doriţi să obţineţi. Ca atare, nu vă risipiţi în detalii şi limitaţi-vă la două-trei aspecte importante şi, mai ales, relevante; aduceţi copii după documente şi fiţi pregătit să explicaţi foarte pe scurt semnificaţia fiecăruia;
-Anticipaţi contra-argumentele şi, implicit, argumentele care să topească contra-argumentele, fiţi pregătit să ascultaţi cu atenţie;
-Nu lungiţi vizita mai mult decât este necesar şi fiţi pregătit să vă daţi seama prompt dacă va poate ajuta sau nu; solicitaţi un termen în care să reveniţi după un răspuns;
-Nu uitaţi că scopul vizitei dumneavoastră este unul de informare. Nu puteţi forţa parlamentarul să fie de acord cu dumneavoastră. Tot ce puteţi face - şi nu este puţin lucru - este să nu îi mai acordaţi votul dumneavoastră la următoarele alegeri.
Cazul ideal continuă să fie acela în care problema pe care i-o expuneţi senatorului sau deputatului nu este numai a dumneavoastră - pentru că acesta este modul în care parlamentarul poate face, într-adevăr, ceva. Pentru problemele excesiv de personale s-ar putea ca persoana cea mai indicată să fie primarul, un avocat bun sau doar un ziarist de la cotidianul local.
lar în cazul în care nu este doar problema dumneavoastră, începeţi prin a-i explica câte persoane sunt afectate. Prezentaţi-i liste cu semnături pe care să le poată folosi, la rândul său. Mulţi oameni politici se laudă că vorbesc "în numele cetăţenilor" - puţini o pot demonstra cu acte. Si, de altfel, acelaşi principiu e valabil şi pentru dumneavoastră: numărul nu face puterea - auto-organizarea unui grup de cetăţeni cu interese comune, da!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu