duminică, 21 noiembrie 2010

Alte vesti proaste privind indemnizatia pentru cresterea copilului

Indemnizatia pentru cresterea copilului ar putea sa fie acordata pentru cel mult un an, dar valoarea minima creste la 750 de lei, potrivit unui proiect de lege a Asistentei Sociale.
 Proiectul de Cod Social care va intra in prima lectura in guvern saptamana viitoare prevede ca parintii sa primeasca indemnizatia pe o perioada de maximum un an, fata de doi, cat este in prezent.Insa, parintii vor avea dreptul la concediu pana cand copilul implineste doi ani, dar a doua parte a acestuia va fi neplatita.
Mai mult, noua strategie sociala face diferenta intre parintii care obtin venituri impozabile si cei care au, fie au avut perioada asimilata cu venituri sau fara venituri. Astfel, parintii care au avut venituri pentru care au platit impozit vor primi o indemnizatie de 85% din media ultimului an, minimum 750 de lei si maximum 4.000.
Cei care au fost in somaj, concediu medical, pensie de invaliditate, somaj tehnic sau au lucrat in Uniunea Europeana vor primi o indemnizatie minima de 600 de lei.
Daca parintele frecventeaza, fara intrerupere, cursurile de zi ale invatamantului preuniversitar/universitar, se afla in concediu fara plata pentru participare la cursuri de formare si perfectionare profesionala sau a terminat serviciul militar, indemnizatia acordata de stat ar urma sa fie de 400 de lei.
De asemenea, cuantumul indemnizatiei "se majoreaza cu suma minima primita pentru primul nascut si se acorda pentru fiecare copil nascut dintr-o sarcina gemelara, de tripleti sau multipleti, incepand cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de nastere (750, 600, sau 400 lei).
                                  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu