luni, 8 august 2011

Metodologia de selectare şi finanţare a proiectelor în domeniul protecţiei persoanelor cu handicap pentru anul 2011

Proiectele pe 2011 pentru protecţia persoanelor cu handicap au, de acum, o metodologie!


În Monitorul oficial nr. 544 din 1 august a.c. a fost publicată Metodologia de selectare şi finanţare a proiectelor în domeniul protecţiei persoanelor cu handicap pentru anul 2011, aprobată de ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale prin Ordinul nr. 1.788 din 6 iulie 2011.
Proiectele sunt finanţate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, din fonduri publice alocate de la bugetul de stat cu această destinaţie. Alocarea se face cu respectarea obiectivelor Strategiei naţionale pentru protecţia, integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap în perioada 2006-2013 "Şanse egale pentru persoanele cu handicap - către o societate fără discriminări", aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.1.175/2005.
Sunt eligibile organizaţii neguvernamentale acreditate ca furnizori de servicii sociale cu activitate în domeniul protecţiei persoanelor cu handicap. Proiectele pot fi realizate în nume propriu sau în parteneriat cu alţi furnizori de servicii sociale publici ori privaţi, acreditaţi.
Sunt finanţate proiecte pentru asigurarea serviciilor de sprijin familial, prin înfiinţarea serviciilor sociale de tip centre de zi, centre de tip respiro/centre de criză, locuinţe protejate, corespunzătoare nevoilor individuale ale persoanelor cu handicap.
Metodologia stabileşte:
- etapele procedurii de selecţie;
- publicarea anunţului de participare, de către autoritatea finanţatoare şi termenul pentru depunerea proiectului (30 de zile calendaristice de la data publicării anunţului de participare;
- documentaţia pentru elaborarea şi prezentarea propunerii de proiect;
- selectarea proiectelor depuse, în termen de  20 de zile calendaristice de la data deschiderii propunerilor de proiect;
- publicarea rezultatelor selecţiei făcute de comisie, depunerea şi soluţionarea contestaţiilor;
- încheierea contractelor de finanţare nerambursabilă, între Autoritatea finanţatoare, în calitate de finanţator, şi solicitant, în calitate de beneficiar, după împlinirea termenului de aşteptare de 11 zile calendaristice de la data transmiterii comunicării privind rezultatul selecţiei propunerilor de proiecte.
- contribuţia beneficiarului la realizarea proiectului, de minimum 10%, în bani, din valoarea finanţării nerambursabile solicitate de la Autoritatea finanţatoare;
- publicarea anunţului de atribuire a contractului sau a contractelor de finanţare nerambursabilă, nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data încheierii;
- derularea finanţării nerambursabile, în raport cu realizarea activităţilor proiectului şi a  cheltuielilor aferente;
- monitorizarea implementării proiectelor şi verificarea rapoartelor financiare de către Autoritatea finanţatoare, în conformitate cu metodologia aprobată prin ordin al conducătorului autorităţii finanţatoare. Metodologia de monitorizare include atribuţiile responsabililor cu monitorizarea proiectelor finanţate în domeniul protecţiei persoanelor cu handicap şi circuitul documentelor în activitatea de monitorizare, precum şi procedura de decontare a cheltuielilor eligibile.
*
Cadru legal. Actele normative care au fost avute în vedere la elaborarea acestei metodologii sunt:
- Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr.1.175/2005 privind aprobarea Strategiei naţionale pentru protecţia, integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap în perioada 2006-2013;
- Legea nr.350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordonanţa Guvernului nr.68/2003 privind serviciile sociale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.515/2003, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.337/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
P.S.LegeStart

Rapuns interpelare ,, Copii in dificultate -Miruna are nevoie de sprijin,,


Pentru informarea persoanelor interesate postez raspunsul emis in 10.06.2011,de catre  ministrul(la acea vreme)Cseke,privind sustinerea unui program de sanatate pentru copii cu deficiente de auz .

 ,,Referitor la interpelarea dvs. privind Copii in dificultate –Miruna are nevoie de sprijin, va comunicam urmatoarele:
      In conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sanatatii si al presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nr. 1.591/1.110/30.12.2010 pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor nationale de sanatate pentru anii 2011 si 2012, in anul 2011 se desfasoara doua programe care vizeaza problematica deficientelor de auz si anume:
-Programul national de sanatate a femeii si copilului , interventia 2.3 Screening pentru depistarea precoce a deficientelor de auz la nou nascut.
      In cadrul acestei interventii sunt finantate activitati specifice care se refera la: efectuarea screeningului pentru depistarea precoce a surditatii la nou nascut, procurarea de consumabile specifice necesare screening-ului pentru depistarea precoce a deficientelor de auz la nou-nascut, confirmarea diagnosticului in unitatisanitare specializate.
-Programul national de tratament al surditatii prin proteze auditive implementabile(implant cohlear si proteze auditive).
      Activitatea acestui program se refera la reabilitarea auditiva prin proteze auditive implantabile(implant cohlear si proteze auditive) a copiilor si adultilor cu diagnostic cert de surditate.
      Bugetul alocat programului pentru realizarea acestor activitati este suma de 5.560 mii lei.
      Casele de asigurari de sanatate deconteaza furnizorilor de proteze, orteze si dispozitive medicale, pentru persoanele asigurate de sanatate, proteze auditive, conform Ordinului nr. 265/408/2010 al MS si CNAS pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru pentru anul 2010(in vigoare pana la 31.05.2011), Anexa 32,punctul A, astfel:
“A. Dispozitivele de protezare in domeniul O.R.L.
      NOTA: 1. Pentru copiii in varsta de pana la 18 ani se pot acorda 2 proteze daca medicii specialisti recomanda protezare bilaterala.
2. Pentru copii in varsta de pana la 18 ani, se poate acorda o alta proteza inainte de termenul  de inlocuire, prevazut in col. C4. la recomandarea medicului specialist ca urmare a modificarii datelor avute in ultima protezare”.
      Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii , cu modificarile si completarile ulterioare , prevede la art . 237 alim. (1) lit k) :
      “Serviciile care nu sunt deconectate din fond, contravaloarea acestor fiind suportata  de asigurat , de unitatile care solicita, de la bugetul de stat sau din alte surse, dupa caz, sunt: (…) contravaloarea unor materiale necesare corectarii vazului si al auzului: baterii pentru aparatele auditive , ochelari de vedere”.
      In cea ce priveste propunerea de a avea in vedere “un program de sprijin pentru copiii cu probleme serioase si care nu au posibilitati financiare in procedura de recuperare” , mentionam ca programele nationale de sanatate nu sunt programe sociale, de sprijin a persoanelor cu posibilitati financiare reduse. Potrivit prevederilor Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, prevederii, tratamentului si controlului bolilor cu impact major asupra starii de sanatate a populatiei.,,

duminică, 7 august 2011

COMANESTI




Orasul Comăneşti este amplasat de o parte si de alta a râului Trotuş, situat la  42 km deGhimeş, capatul colegiului meu pe partea   de Nord a judetului şi la 58 km de Bacău.
Comanestiul a fost adoptat  colegiului pe care il reprezint  si adaugat celor  47 de comunitati care il compun.

Începând cu sfârşitul secolului XVIII, oraşul a fost domeniul familiei de boieri Ghica, care şi-au menţinut prezenţa în zonă până la jumătatea secolului XX. 
Palatul Ghica, parcul din faţa muzeului şi gara(construită în 1890),  sunt câteva din mărturiile lăsate în urmă de familia Ghica.
Printre personalitatile orasului se afla...SURPRIZA: Sebastian-Laurentiu Lazaroiu ,actualul ministru al muncii,nacut in 1970,in orasulComanesti,jud.Bacau.
Revenind,aici exista un biroul parlamentar unde in  a treia sambata din fiecare luna ma intalnesc cu membrii comunitatii.In saptamana   din luna iunie(18)in timpul programului de audiente am primit  solicitarea de organizare a unei dezbateri ,determinata de nemultumirile formatorilor auto.Solicitarea a fost facuta de catre reprezentantul Sindicatului instructorilor auto Bacau,afiliat la Cartel Alfa si a fost programata pentru 23.07.2011,cu participarea ARR,Inspectie examinari,Federaria Nationala  a Formatorilor Auto din Romania-Filiala Bacau.Discutii pe aceasta tema au mai avut loc la Bacau dar si la Bucuresti,la Parlament,in luna mai ,la care au participat cca.30 de persoane reprezentanti din majoritatea judetelor.In cadrul discutiilor de la Bucuresti am preluat propunerea de proiect de lege care prevede modificari legate de nemultumirile exprimate de FNFAR.Asupra acestui subiect voi reveni cu detalii ulterior.Alte cateva  problemele ridicate in cadrul programului de audiente,vor constitui subiect de interpelari adresate institutiilor responsabile(ANPR,SC.Electrica). .

sâmbătă, 6 august 2011

Petitie pentru modificarea Legii Nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap

Atasez petitia prin care se doreste obtinerea numarului necesar de semnaturi pentru modificarea legii    448/2006.Este o initiativa cetateneasca care va avea acelasi parcurs ca orice proiect de lege al  Guvernului sau al oricarui parlamentar.
Mi-am aratat deschiderea de a prelua continutul petitiei si a o transforma intr-un proiect de lege .Apreciez increderea petentilor in Directia Generala pentru Persoanele  cu Handicap,dar trebuie s-o spun ca am intalnit in cadrul dezbaterilor din comisiile parlamentare, reprezentanti ai anumitor ministere care sustinut lucruri cu care nu erau de acord,dar trebuia sa o faca pentru ca acela era punctul de vedere al Guvernului.
Orice propunere legislativa ,primeste un raport de sustinere sau nesustinere din partea Guvernului.Sunt legi care se adopta si fara sustinerea Guvernului. Deaceea  spun ca este foarte important votul in Parlament.Este necesara informarea si constientizarea parlamentarilor privind nevoia reala a modificarilor si efectele negative ale neadoptarii unor schimbari.Chiar si adoptata o lege poate fi intoarsa in Parlament,prin cererea de reexaminare a presedintelui,ceea ce presupune iarasi votul parlamentarilor.
Accesand:http://www.petitieonline.ro/petitie-p41158046.html puteti  citi textul petitiei,semna sau propune modificari.
,,Subsemnatii, solicitam ca urmatoarele propuneri sa fie introduse in noua formulare a LEGII NR. 448/2006 PRIVIND PROTECTIA SI PROMOVAREA DREPTURILOR PERSOANELOR CU HANDICAP. Aceste 36 de propuneri constituie rezultatul unor dezbateri organizate pe marginea legii 448/2006 la care au participat persoane cu dizabilitati si care au avut ca scop identificarea neajunsurilor si problemelor reale cu care persoanele cu handicap din Romania se confrunta.
ACCESIBILITATE
►Posibilitatea obtinerii autorizatiei de constructie in regim de urgenta pentru accesibilizarea rapida a locuintei si construirea rampei;
►Obligativitatea construirii rampei de acces din locuinta privata la spatiul public acolo unde exista persoane cu dizabilitati locomotorii si este solicitat acest lucru, RESPECTIV construirea rampei si adaptarea liftului (sau construirea unei platforme acolo unde adaptarea liftului nu este posibila) in scarile de bloc fara a fi necesar acordul vecinilor;
►Acordarea dreptului de concesionare a terenului necesar construirii rampei de catre Primarii (acolo unde iesirea la calea publica se face pe proprietatea statului sau a Primariilor) SI simplificarea procedurilor de concesionare (forma PUD este costisitoare, de lunga durata si lasa UN DREPT al persoanelor cu dizabilitati - libertatea de miscare - la latitudinea vecinilor care, de regula, se opun);
►Mentionarea in Legea 448/2006 a obligativitatii respectarii normativului NP 051/2001 la construirea rampelor din spatiul public si privat;
►Facilitarea din punct de vedere legislativ (autorizatie de constructie in regim de urgenta etc) - pentru persoanele fizice/juridice care doresc sa se implice in implementarea prezentei legi: adaptarea intersectiilor prin modificaria bordurilor, cu scopul de a permite accesul liber al persoanelor cu dizabilitati in spatiul public;;
►Obligativitatea ca autoritatile locale din cadrul comunelor/satelor sa asfalteze prioritar drumul de la casa in care locuieste persoana cu dizabilitati locomotorii pana la obiectivele principale ale satului (magazin, dispensar, biserica, primarie, scoala, soseaua principala etc);
►In spatiile de parcare ale domeniului public si cat mai aproape de domiciliu, administratorul acestora repartizeaza locuri de parcare gratuita persoanelor cu handicap SAU REPREZENTANTILOR LEGALI AI ACESTORA / ASISTENTULUI PERSONAL / FAMILIEI care au solicitat si au nevoie de astfel de parcare, chiar daca automobilul utilizat in folosul persoanei cu handicap nu se afla in posesia acesteia;
►Obligativitatea posturilor de televiziune de a avea interpreti mimico-gestuali cel putin in cadrul emisiunilor de stiri si talk-show pe care le difuzeaza SAU – in cazul nerespectarii acestei obligativitati - sa directioneze o cota din profit in beneficiul persoanelor afectate de hipoacuzie.
FACILITATI FISCALE
►Scutirea de impozit pe locuinta in care locuieste persoana cu handicap si scutirea impozitului pe masina care este folosita in beneficiul acesteia INDIFERENT DACA ACEASTA ESTE ADAPTATA SAU NU (deoarece necesitatea adaptarii depinde de tipul de dizabilitate);
►SI apartinatorii persoanelor cu dizabilitati sa poate accesa credite cu dobanda subventionata, pentru a achizitiona o masina in beneficiul persoanei cu handicap sau pentru a accesibiliza locuinta in care locuieste persoana cu handicap, atat in interior cat si in exterior (acces la strada) indiferent de forma dizabilitatii (deoarece o banca nu va acorda niciodata credit persoanelor cu dizabilitati, in baza veniturilor mici pe care - de obicei - le au);
►Acordarea de credit cu dobanda subvetionata sau decontarea partiala pentru achizitionarea unui carucior cu verticalizare (gen LEVO COMBI) pentru persoanelor paralizate (traumatisme vertebro-medulare ale coloanei cervicale). Sansa la mobilitate si o viata independenta pentru acestea depinde de aceste carucioare (altfel ce vor face ei, dupa ce parintii nu vor mai fi).
SERVICII MEDICALE
►CNAS sa formuleze contractul cadru astfel incat acesta sa respecte dreptul la gratuitatea tratamentului si investigatiilor pentru persoanele cu dizabilitati (mentionarea acestei obligativitati in legea 448/2006); reducerea handicapului inseamna pentru administratia locala reducerea cheltuielilor;
►TOATE bolile rare sa fie trecute in programul national de boli rare al CNAS, iar asigurea fondurilor necesare tratamentului sa se afle printre prioritati;
►Acordarea gratuitatii la serviciile medicale de recuperare si la dispozitivele pentru incontinenta (pampers, sonde urinare etc);
►Medicul de familie sa ofere consultatii CU ADEVARAT gratuite, la domiciliu, persoanelor cu dizabilitati care sunt nedeplasabile;
►Consilierea psihologica trebuie specializata in functie de tipurile de afectiuni, pentru a ajuta cu adevarat persoana cu dizabilitati. In caz contrar poate dauna starii de sanatate psihica a pacientului si familiei din care pacientul face parte.

TRANSPORT

►Posibilitatea de alegere intre mai multe optiuni de transport gratuit - in functie de posibilitatile si dizabilitatea fiecaruia (abonamente, bonuri de combustibil, decontari etc);
►Posibilitatea ca - in cazul in care asistentul personal nu poate insoti asistatul intr-o calatorie cu trenul sau orice mijloc de transport in comun (concediu medical/ concediu de odihna/sfarsit de spatamana) - acesta sa poata fi insotit si de o alta persoana delegata de asistentul personal;
►Fiecare tren de calatori sa fie prevazut cu un vagon accesibilizat care sa fie utilizat prioritar pentru calatorii cu dizabilitati si insotitorii acestora, la cerere;
►Societatile care au ca obiectiv asigurarea transportului public pentru persoane, sa nu fie autorizate decat atunci cand mijloacele de transport pe care le utilizeaza sunt adaptate nevoilor persoanelor cu dizabilitati.

CERTIFICAT DE HANDICAP
►Formarea unei comisii SI la nivel orasenesc pentru eliberarea certificatelor de grad deoarece sunt persoane cu dizabilitati nedeplasabile;
►Certificatul de handicap permanent sa fie acordat si acelor persoane care sunt diagnosticate sau al caror handicap survine dupa varsta de 18 ani DAR au handicap permanent sau boli genetice cauzatoare de dizabilitati IREVERSIBILE.

ASISTENT PERSONAL
►Persoanele cu handicap grav au dreptul la asistent personal, care nu doar ingrijeste ci se implica activ si constant in educatie, recuperare, in integrarea lor sociala, profesionala si care ii asista pe acestia in activitatile necesare desfasurarii unei vieti cat mai aproape de normal (24 de ore din 24). Ingrijitorii sunt lucratorii de la ferme de animale: pasari, bovine, porcine etc. In consecinta, acordarea titulaturii de INGRIJITOR este nu numai umilitoare pentru persoanele cu dizabilitati si cei responsabili de ei (persoanele cu dizabilitati sunt FIINTE UMANE nu ANIMALE), dar poate afecta atat calitatea serviciilor oferite de acestia, cat si atributiile salariale ale acestora (pentru ca munca pe care ei o depun este mult mai complexa si mai stressanta decat cea a unui ingrijitor). Si mai trebuie avut in vedere faptul ca NU TOTI asistentii personali sunt membrii ai familiei persoanei asistate;
►Fiecare persoana cu handicap grav este DEPENDENTA, deci are nevoie de supraveghere permanenta; in consecinta un singur asistent personal impartit la mai multe persoane cu handicap grav este fizic imposibil si absolut inutil, deoarece persoana cu dizabilitati grave nu-si poate pune nevoile in repaos pana la ora la care asistentul personal va ajunge (in sfarsit) si la ea, iar dupa ce pleaca asistentul sa intre din nou in "pauza de nevoi". Pe deasupra, mai sunt si persoanele cu dizabilitati psihice care lasate nesupravegheate pot pune in pericol propriile vieti si vietile celor din jur. In concluzie solicitam ca fiecare persoana cu dizabilitati grave, dependenta, sa aiba dreptul CATE UN asistent personal.
►Orice asistent personal este bugetar: are dreptul la concediu medical platit in caz de nevoie.
LOCUINTE / CENTRE REZIDENTIALE
►PRIORITATE in infiintarea de centre rezidentiale pemanente pentru persoanele cu dizabilitati severe; este la fel de mare nevoie ca si azilele de batrani, deoarece parintii acestor persoane nu pot trai vesnic. Iar – pentru a preveni abuzurile – propunem ca in aceste centre, personalul sa fie angajat nu numai in baza competentelor profesionale ci si in urma unui examen psihologic riguros, prioritate la angajare avand alte persoane cu dizabilitati sau persoane care in trecut au facut voluntariat in ONG-uri (ceea ce dovedeste buna lor credinta si faptul ca le pasa);
►ANL sa aloce unui procent din locuinte pentru persoanele cu dizabilitati;
►Prioritate pentru persoanele cu dizabilitati in vederea obtinerii unei locuinte sociale.
PREVENIREA ABUZURILOR

►Propunem ca o data pe an sa se formeze una sau mai multe comisii de analiza la nivel judetean. Fiecare comisie sa fie formata SI din medici, psihologi, psihiatri, experti juridici etc. Din comisie sa faca parte cel putin o persoana cu dizabilitati. Comisia sa aiba un anumit numar de persoane cu dizabilitati in responsabilitate si sa se deplaseze la domiciliul fiecarei persoane in parte pentru a constata conditiile (nu neaparat cele materiale) in care aceasta traieste. Comisia sa analizeze persoana cu dizabilitati si fara sa fie prezenta familia! Persoana cu dizabilitati trebuie asigurata de catre cei din comisie ca daca ceva e in neregula, exista solutii de rezolvare (ex: centru rezidential format special pentru astfel de situatii; iar autoritatile trebuie sa aiba in vedere prioritatea crearii unui centru rezidential pentru persoanele cu dizabilitati abuzate/neglijate);
►Fiecare asistent personal trebuie sa prezinte la raport, anual, o dovada ca asistatul a fost dus la control medical cel putin o data pe an (in cazurile in care acesta este necesar) sau o scrisoare din partea medicului curant/responsabil pentru starea de sanatate a persoanei cu dizabilitati in care acesta sa specifice ca acea persoana nu are nevoie de recuperare/asistenta medicala anuala etc. Propunem acest lucru pentru a preveni situatiile in care unii asistenti personali refuza asistenta medicala pentru persoana cu dizabilitati aflata in grija, punand in pericol astfel sanatatea si viata acelei persoane.
EDUCATIE

►Formarea un sistem de examinare adaptat la particularitatile persoanelor cu dizabilitati in scoli/universitati (ex: acordarea unei perioade de timp mai mare la examinare etc);
►Unitatile de invatamant au obligavitatea sa prezinte elevului/studentului solutiile prin care acesta poate da un examem de orice nivel in conditiile cele mai bune, adaptate tipului de dizabilitate. Inainte ca elevul sau studentul sa inceapa cursurile unei unitati de invatamant este recomandat ca acesta sau reprezentantul legal al acestuia sa solicite psihologului un raport asupra situatiei persoanei cu dizabilitati care doreste sa studieze. Iar raportul sa fie depus de catre persoana cu dizabilitati/reprezentantul legal in unitatatea de invatamant vizata. Astfel, cadrele didactice vor fi informate despre situatia persoanei cu dizabilitati;
►Infiintarea unui sistem de invatamant liceal si universitar online pentru persoanele cu dizabilitati grave (greu de deplasat / nedeplasabile) si asigurarea transportului cu microbuze speciale pentru copiii cu dizabilitati grave (greu de deplasat/nedeplasabile) pana la unitatile de invatamant.

ALTELE

►In cadrul unor comitete de analiza a problemelor persoanelor cu handicap de la nivel local, sa existe personal specializat care sa lucreze pe teren, si sa identifice prin consultarea directa a fiecarei persoane cu dizabilitati - problemele cu care fiecare se confrunta, apoi sa le centralizeze si sa propuna spre solutionare (legislativa sau de orice alt fel, in functie de natura problemelor). Tot aceste persoane trebuie sa indrume si sa incurajeze persoanele cu dizabilitati si apartinatorii sa apeleze la organele de stat responsabile cu rezolvarea situatiei lor. Fiecare responsabil sa aiba in sarcina un anumit numar de persoane de pe raza judetului pe care il reprezinta. Iar in aceste comitete sa fie angajata cel putin cate o persoana cu handicap sau fiecare tip de dizabilitate sa aiba cate un reprezentant intr-un comitet (astfel s-ar putea afla si sustine mai bine problemele cu care se confrunta persoanele cu dizabilitati diferite, iar cei responsabili sa le identifice/rezolve - avand dizabilitati - vor fi mai motivati si direct implicati);
►Sanctionarea utilizarii in mod peiorativ a cuvantului “handicapat”, precum si orice fel de atac batjocoritor la adresa persoanelor cu dizabilitati. Este in primul rand un atac la demnitate, iar in cazul celor cu afectari psihice situatia se complica, deoarece un astfel de atac sau atacuri repetate in timp pot avea urmari grave:
-> pentru persoana cu dizabilitati care are si afectari psihice, poate duce la depresie si tendinte de sinucidere SAU la regres din punct de vedere al sanatatii;
-> pentru familie lor, creaza un stres suplimentar foarte mare, deoarece o parte dintre persoanele cu dizabilitati psihice isi pierd controlul, au accese de furie, si se descarca pe cei din familie. Dupa o astfel de repriza, atat persoana cu dizabilitati cat si cei care au asistat sunt epuizati, iar pentru copiii prezenti in astfel de situatie (frati, surori, nepoti) astfel de accese au un impact foarte mare atat in dezvoltarea lor psihica, sociala cat si in educatie si rezultate scolare.
Iata cat de mult rau fac aparent "nevinovatele" accese de rautate la adresa persoanelor cu dizabilitati, mai ales in cazul celor cu afectiuni psihice;
►Avand in vedere faptul ca persoanele cu dizabilitati au mult mai multe necesitati decat o persoana sanatoasa, solicitam ca indemnizatia pentru persoanele cu handicap sa fie egala cel putin cu pensia minima pe economie SI sa se acorde indiferent daca aceste persoane au un loc de munca sau nu, atat timp cat venitul realizat nu depasesete salariul mediu pe economie;
►ANPH nu mai exista exista, s-a transormat intr-o directie din cadrul Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale. In consecinta, institutia responsabila cu rezolvarea problemelor persoanelor cu dizabilitati din Romania nu mai detine autoritatea si independenta necesare acestui demers. De aceea propunem reinfiintarea ANPH ca organizatie guvernamentala care sa beneficieze de o putere reala in luarea deciziilor privind protectia persoanelor cu dizabilitati.,,
Succes.
La cat mai multasustinere.

joi, 4 august 2011

Rectificarea bugetara arunca la cos asistenta sociala


Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale i-a revenit la rectificarea bugetara 124,8 milioane de lei,din care mare parte cu destinatia asigurarii  platii pensiilor pana la sfarsitul anului.Aceeasi rectificare aduce  anumitor institutii  aproape dublu doar pentru fondul de salarii.

Premierul Boc  a tinut sa precizeze ca  suplimentarea fondului de salarii,(de la bugetul de stat catre ...bugetul de stat), nu duce la cresteri salariale , ci la sustinerea  platii contributiilor sociale  pentru angajat si angajator.

Singurul lucru bun pentru pensionari?...linistea ,ca macar vor  primi pensia atat cat o au.Era chiar necesar dupa  pozitia ferma a ministrului muncii, de nesustinere a indexarii  cu inflatia din luna septembrie,care chiar a tinut sa le trezeasca regrete  pensionarilor ca nu au acceptat reducerea pensiilor cu 15%  si de ce nu si dupa balbaiala cu cosul solidaritatii.Oare nu s-au vazut destule imagini cu oameni calcandu-se in picioare la distribuirea de ajutoare sau la anumite promotii cu reduceri de preturi?

Ne-am obisnuit ca domnia sa ,sa faca orice alte comentarii decat cele legate de ministerul pe care il conduce.Si pentru ca zilnic sunt tot mai multe dispute si din ce in ce mai aprinse pe tot soiul de subiecte,in spatele acestui haos creat reforma continua cu sau fara voia noastra

De la Botis,macar stim ca ,,Cheltuielile cu asistenta sociala, pensiile si alte beneficii administrate de Ministerul Muncii vor scadea cu 0,78% din PIB pana in anul 2013, potrivit Strategiei de reforma a asistentei sociale publicata pe site-ul institutiei,,.

Cheltuielile de asistenta sociala, proiectate sa scada, includ alocatia de stat pentru copii, indemnizatia de crestere a copilului, venitul minim garantat, ajutoarele de incalzire, dar si indemnizatiile pentru persoanele cu handicap si bugetul complementar pentru acestea.

Ma intreb daca la rectificarea bugetara ,tot s-a discutat despre fondul de salarii, cum de nu si-a amintit dl.Lazaroiu de existenta persoanelor cu handicap pe care tocmai le verifica de ceva timp si de asistentii personali ai acestora ,care sunt  disponibilizati pe capete.La nivelul lunii martie,numarul asistentilor personali  scazu-se cu aproximativ 4 700,din care, aproximativ 47% au FOST DISPONIBILIZATI DIN LIPSA DE FONDURI, conform unui raspuns emis de MMFPS,ce-i drept nu sub semnatura d-lui Lazaroiu.Ori suntem in luna august si disponibilizarea asistentilor personali a continuat si continua.Pana cand,pana unde ?...

Trecerea in somaj.O situatie de moment?....Definitiva?Nimeni nu spune ce se va intampla cu persoanele imobilizate ,cu cei care depind de prezenta permanenta a asistentului.Cum nimeni nu stie daca asistentul dupa perioada de somaj nu va ajunge un beneficiar de ajutor social.

In plus statul,va avea aceleasi cheltuieli ,poate chiar mai mari,cu asistentii personali-someri,carora li se va acorda indemnizatia de somaj si cu persoanele cu handicap care vor primi indemnizatia de insotitor si asistenta de specialitate permanenta,din partea autoritatilor locale,care pot sau nu sa faca acest lucru.

Toate institutiile prestatoare de servicii sociale ,chiar si echipele mobile de ingrijire la domiciliu ale directiilor judetene de asistenta sociala, ONG-urilor si toti voluntarii,invocati si in proiectul legii asistentei sociale, nu vor putea acoperi nicidecum  nevoile persoanelor cu handicap, in sensul  ,,imbunatatirii calitatii vietii ,,acestora..Este obiectivul cuprins in  Strategia de reforma care spune si cum se face,, in functie de nevoile individuale ale persoanelor cu handicap, luand in considerare preferintele lor precum si circumstantele specifice,,  .Strategie pe care ministerul o invoca doar  la capitolul realizari scrise atunci cand aminteste despre drepturi. Nu s-a dovedit pana acum ca ,, asigurarea unei retele de servicii sociale, primare si specializate, corespunzatoare nevoilor individuale ale persoanelor cu handicap constituie o prioritate,,.

Prioritatile s-au dovedit a fi taierile,reducerile,disponibilizarile,factorul om neexistand in ecuatia guvernarii actuale.Somajul asistentilor personali va  ingrosa lista de asteptare a solicitarilor de institutionalizare .Ori institutionalizarea presupune cheltuieli mult mai mari decat salariul pentru asistentul personal.In plus centrele de ingrijire lipsesc,sau sunt sub nivelul cererilor existente deja,chiar daca masura desfiintarii spitalelor a avut o astfel de motivatie.Asa cum dealtfel lipsesc si cele 400 de crese ,decis a fi construite in 2011 de catre ministrul dezvoltarii, cu plata in 2013 dupa modelul celor 10 0000 de Km de drumuri .

 Romania are  tot mai mulţi copii si  adulţi  cu dizabilităţi, tot mai multe familii sărace cu părinţi lăsaţi fără locuri de muncă, familii care  se destramă pentru că unul sau amândoi trebuie să câştige muncind în străinătate, cu copii ai străzii, vârstnici neajutoraţi şi oameni aflaţi în situaţia de a fi scoşi oricând la marginea societăţii.

Domnului Lazaroiu ,surprins la Deva de afirmatia ca,,Sărăcia în România a devenit un handicap care trebuie plătit"ii spun ca aceata ar trebui sa-i dea de gandit .Poate spus de catre o comisie de expertiza are alt sens pe care eu il inteleg ,dar acesta exprima trista realitate,domnule ministru.

 

Senator Elena Mitrea –membru Comisia pentru munca ,familie si protectie sociala

 

marți, 19 iulie 2011

Manastirea Ciolpani,Buhusi-judetul Bacau

Hramul Manastirii Ciolpani-judetul BacauHramul Manastirii Ciolpani-judetul Bacau

Sute de credincioşi au participat astăzi, 18 iulie, la hramul Mănăstirii Ciolpani, din judeţul Bacău, care a împlinit 20 de ani de când a fost înfiinţată. Slujba Sfintei Privegherii şi Sfânta Liturghie au fost săvârşite de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Aşezarea monahală de călugăriţe din această mănăstire este sprijinită duhovniceşte de arhim. Emilian Panait, stareţul Mănăstirii Runc.
An de an, hramul de la Ciolpani adună câteva sute de credincioși din județul Bacău, dar și din alte zone ale țării. Aceștia au o evlavie deosebită față de Sfântul Emilian și vin special la această mănăstire pentru a se închina la moaștele martirului chiar în ziua pomenirii acestuia.
La hramul Mănăstirii Ciolpani au fost prezeţi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene care au transmis mai multe mesaje după terminarea slujbei. Cu prilejul aniversării a 20 de ani de existenţă a Mănăstirii Ciolpani, a fost editat, cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, un album care evocă fazele de construcţie ale ansamblului mănăstiresc şi activităţile multiple gospodăreşti ale acestei aşezări monahale.

20 de ani de osteneală sub oblăduirea Sfântul Emilian

Mănăstirea Ciolpani constituie unul dintre locurile de pelerinaj consacrate din judeţul Bacău, aflată în imediata apropiere a altei mănăstiri, Runc, până la care mai sunt de parcurs doar vreo trei kilometri. Primul schit de pe aceste locuri a fost ctitorit de suliţaşul Ciolpan, călugărit aici şi de la care se trage şi numele schitului. În 1730, medelnicerul Teodor Cantacuzino a construit o bisericuţă din lemn de stejar, care există şi azi în cimitirul mănăstirii, ca monument istoric.
Rămasă pustie de-a lungul vremii, mănăstirea a fost redeschisă în anul 1991 cu obşte de maici. Cu osteneala maicilor şi a arhimandritului Emilian Panait, stareţul Mănăstirii Runc şi duhovnicul maicilor, s-au construit trei clădiri pentru chilii, un paraclis pentru pravila călugărească şi biserica mare. Sfinţirea bisericii mari cu hramul 'Sfântul Mucenic Emilian' s-a făcut la 21 septembrie 1997, iar de atunci, în fiecare an, la 18 iulie, creştinii vin să-l serbeze pe Sfântul Emilian


Manastirea Ciolpani este situata aproape de oraselul Buhusi. Manastirea Ciolpani adaposteste o parte din moaste ale Sfantului mucenic Emilian de la Durostorum, fiind singura manastire din tara ce poarta hramul sfantului. Manastirea Ciolpani este de maici. Initial, pe acest loc a fost ridicat un schit de sulitasul Ciolpan care s-a si calugarit aici in vremea lui Petru Schiopu. Schitul s-a pastrat pana in 1730, dupa care Teodosie Cantacuzino a zidit pe acel loc o bisericuta din lemn care mai exista si astazi. Lacasul monahal a fost desfiintat in 1959, recapatandu-si statutul in 1992.Hram: Sfantul Emilian de la Durostorum, Adormirea Maicii Domnului (paraclis), Sfantul Nicolae (biserica din cimitir)

De la mânăstirea Ciolpani, la circa 2 km. pe dealurile de lângă Buhuși, prin pădure, se ajunge la o mânăstire de călugări,  care există aici, conform tradiției, de pe vremea Voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt. E Mânăstirea Runc. În mijlocul liniștii specifice, rodul harului și al muncii îmbinate cu rugăciunea, după clopotnița original ornamentată, răsare biserica mânăstirii, cu hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil.

Lângă aceasta, grădina, îngrijită, chiliile monahilor și paraclisul, cu hramul Sfinților Împărați Constantin și Elena, unde se află racla cu moaște ale Pruncilor uciși de Irod... Între valorile deosebite ale mânăstirii se înscrie icoana Maicii Domnului Axionița, din biserică și icoana Maicii Domnului adusă de la Kiev, din paraclis.

luni, 18 iulie 2011

Tescani -Bacau.Intalnire cu fiii satului ,editia I.












Casa memorială George Enescu-Tescani, Bacău

            

 Întâlnirea trebuia să aibă loc pe 20 iulie, de Sfântul Ilie, patronul spiritual al satului, dar a fost aleasa nu intamplator o zi mai apropiata de   15 iulie, ziua în care, cu peste o sută de ani în urmă,aici si acum am aflat ca era ziua in care  românii sărbătoreau Ziua Femeii, adică ziua în care femeile îi băteau pe bărbaţi.


Cu totii am fost intampinati de boierul Costache Rosetti Tescanu,interpretat de actorul Dan Grigoraş, de la Teatrul Tineretului, din Piatra Neamţ.
Tescani un loc incarcat de istorie,un loc cu care Dumnezeu a fost darnic prin tot ce-a asezat aici,un loc cu oameni de toata isprava imprastiati in toate colturile tarii si chiar  lumii. ,,Pe dealul cu meri”, în mijlocul parcului format din arbori seculari, se află conacul familiei Rosetti, în care au păşit importante personaje ale istoriei şi culturii româneşti şi europene. Este locul în care George Enescu şi-a petrecut o mare parte din viaţă, unde a desăvârşit celebra creaţie muzicală Oedip, dedicată soţei sale, Maria Rosetti Tescanu. 
 Edificiul a fost construit în 1880 într-un frumos parc dendrologic, situat într-o zonă colinară, la 37 km de oraşul Bacău, în proximitatea satului Tescani.
          După întâlnirea Marucăi Cantacuzino, născută Rosetti Tescanu, cu George Enescu, în 1909, marele muzician a venit aici deseori, lăsându-se inspirat de frumuseţea peisajelor.
         Prin actul de donaţie făcut de Maria Cantacuzino-Enescu în 1947, conacul familiei sale a devenit aşezământ cultural. În 1980 a fost inaugurată “Casa Memorială Rosetti – Enescu” din incinta imobilului principal, devenită, în 1990, Centrul de Cultură Tescani, apoi din 1993, Centrul de Cultură "Rosetti Tescanu - George Enescu". Din anul 2006, casa memorială din Tescani este secţie a Muzeului Naţional "George Enescu". Centrul de Cultură Tescani adăposteşte manifestări muzicale, tabere de creaţie, cursuri de vară cu participare internaţională, alte manifestări culturale,,
Introducerea oficială a manifestării a fost, însă, urmată de un veritabil spectacol oferit sătenilor de organizatori, care a început cu o paradă de trăsuri şi căruţe, pe ritmul  cântecelor Fanfarei Zece Păjini. Tot satul - cum se spune - s-a adunat, pentru a petrece cum se cuvine, în luncă, pe malul Tazăului, unde vedetele au fost actorii Florin Zăncescu şi Puiu Gheorghiu, dar şi membrii cluburilor de echitaţie din Târgu Neamţ, Piatra Neamţ şi din Bacău.