miercuri, 28 septembrie 2011

Inca o tragedie.O alta victima a singuratatii

Declaratie politica 
CATE VICTIME ALE SINGURATATII SUNT NECESARE PENTRU A TREZI LA REALITATE GUVERNAREA PD-lista ?

Cu sase luni in urma adresam de la aceasta inalta tribuna a Senatului o  interpelare  ministrului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale intitulata : „Copiii ai caror parinti sunt plecati la munca in strainatate- victime ale singuratatii”.
Apelul meu, tratat cu totala indiferenta de conducatorii coalitiei la putere, revine in actualitate cu o noua drama – cea de la Teremia Mare, a fetiţei care a murit vineri, într-un spital arădean, după ce s-a înfometat pe fondul depresiei declanşate de plecarea mamei în străinătate.
Exodul românilor în străinătate, în căutarea unei vieţi mai mai bune, naşte uneori drame greu de imaginat. O situaţie în care se află zeci de mii de copii, lăsaţi de părinţi în grija bunicilor, prietenilor sau a vecinilor. Aceşti copii, deşi nu au statutul oficial de “abandonaţi”, fiind lăsaţi în grija rudelor, întâmpină grave probleme de ordin afectiv şi motivaţional.
Se gandesc oare autoritatile abilitate la multiplele traume suferite de cei ramasi acasa? Cu certitudine – NU ! Le voi evidentia eu : imediat după plecarea părintelui la muncă în străinătate copilul suferă de o privare economică, până ce părintele reuşeşte să muncească şi să trimită o sumă de bani, apoi copilul suferă de o privare afectivă si pentru copil cred ca asta contează cel mai mult,apoi este diminuată supravegherea,care pentru perioada de vârstă 10-17 ani de preadolescenţă şi adolescenţă, când copilul are tendinţa naturală de a se îndepărta de adult, e clar că va intra într-un anturaj şi de aici vulnerabilitatea la delincvenţă.
În ţară au rămas copii care au nevoie de comunicarea cu părinţii şi care, de cele mai multe ori, ajung ei înşişi să-i îngrijească pe bunicii în grija cărora au fost lăsaţi. 
Foarte puţini copii ai celor plecati in strainatate primesc în prezent alocaţii europene, indemnizaţii ce li se cuvin celor care muncesc legal în altă ţară. Această prestaţie socială a fost introdusă printr-un regulament al Comisiei Europene, iar, pentru ca să beneficieze de o astfel de alocaţie, părintele trebuie să completeze un formular, numit E411. Potrivit datelor Ministerului Muncii, cele mai actuale din 2009, 11.205 persoane au solicitat formulare europene pentru alocaţii, iar numărul acestora a crescut anul urmator, ajungând la 19.007.
În acelaşi timp, numărul de alocaţii de stat suspendate în România, deoarece persoanele au fost puse în plată în alte state membre, a fost anul trecut de sub 10.000, iar în primul trimestru al acestui an, de 2.950. Condiţia esenţială pentru a beneficia de această prestaţie socială este ca părintele să aibă un contract de muncă legal. Se pune intrebarea:cati romani muncesc fara un contract de munca.Mai ajung acesti bani la copii ramasi in tara?Oare banii sunt lucru cel mai important pentru copii?
Drama nu este singulara - cot la cot cu cei mici, şi părinţii celor plecaţi în străinătate trec prin depresii şi se simt singuri. Ei duc pe umeri grija zilei de mâine, dar şi grija copiilor plecaţi prea departe.
In acest al 12-lea ceas, repet si trag un nou semnal de alarma : Copiii lăsaţi singuri,in grija rudelor sau al unui singur parinte ,pentru ca celalalt parinte sau amandoi ,sa poata pleca la munca in strainatate ,a devenit un fenomen  social pe care nu ne putem preface ca nu-l vedem sau ca el nu xista.
 Comisia Europeană a sesizat fenomenul si  împreună cu o serie de ONG-uri a iniţiat o campanie de sensiblizare şi şi-a arătat disponibilitatea de a spjini acţiuni ale societăţii civile.
Astfel sub sloganul „Nimeni nu poate creşte singur”, CE şi o serie de asociaţii româneşti intervin si iata un exemplu concret de proiect care se desfasoara in prezent,cu domenii de intervenţie din punct de vedere geografic la Milano, Roma, Braşov şi Râmnicu Vâlcea, care are ca scop promovarea şi susţinerea  drepturilor copiilor şi adolescenţilor de a creşte în interiorul propriilor familii şi de a fi integraţi pe deplin în comunităţile locale.
Si atunci va intreb:
Pe cand  statul roman va urma astfel de exemple?
Care este implicarea statului roman in diminuarea dramelor suferite de cei ramasi acasa in urma plecarii celor apropiati in cautarea unui loc de munca in afara granitelor tarii?
Gandesc autoritatile oare un program complex de asistenţă pentru copii şi bătrâni,pliat pe nevoi concrete asa cum se vorbeste despre noua lege a asistentei sociale?

 Senator PSD,Elena Mitrea -Bacau
Membra a Comisiei Munca,Familie si Protectie Sociala
Vicepresedinta Comisiei pentru Romanii de Pretutindeni


28 septembrie 2011

luni, 26 septembrie 2011

Normele de aplicare ale legii pentru autism implinesc un an de ,,neadoptare,,


Astazi in calitate de initiator al Legii 151/2011 privind serviciie specializate integrate de sanatate ,educatie si sociale adresate persoanelor cu tulburari din spectrul autist si cu tulburari de sanatate mintala asociate ,am adresat intrebari celor trei ministere:Ministerul Muncii Familiei si Prtectiei  Sociale,Ministerul Sanatatii Publice si Ministerul Educatiei Cercetarii Tineretului si    Sportului, responsabile pentru elaborarea Normelor metodologice de aplicare a Legii  amintite. Precizez ca legea a fost aprobata de catre  Parlament in luna iulie 2010,este  in vigoare din data de 1 ianuarie 2011 ,din pacate  neaplicabila datorita normelor de aplicare care nu exista desi aveau termen de adoptare luna octombrie 2010.

,,Va aduc la cunostinta prin  Legea 151/2010 , Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, împreună cu Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, aveau obligaţia să emita normele metodologice de aplicare a acestei legi încă din luna octombrie a anului trecut.
La inceputul anului,reprezentanti ai ONG-urilor au asistat la o forma de dialog mut,unde au fost instiintati că normele au fost elaborate deja, dupa care au fost afişate pe site-ul Ministerului Sănătăţii, s-au aflat in dezbatere publica timp de 30 de zile,dupa care, nici pana la aceasta data nu au fost publicate si nici nu au mai fost furnizate nici un fel de informati.
Acelasi lucru s-a intamplat si in privinta elaborarii protocoalelor de colaborare in vederea dezvoltarii unui sistem de servicii specializate integrate de sanatate,educatie si sociale,impus a fi realizat prin art.6 din lege.
Din pacate, in continuare situaţia familiilor care au în întreţinere persoane cu autism este foarte gravă,in conditiile in care multi dintre părinţi nu beneficiază de salariul de asistent personal, deoarece ordonanţa 84/2010 de modificare a legii 448/2006 permite autorităţilor locale să treacă asistenţii personali în somaj, sau, în cazul în care beneficiază totuşi de salariul de asistent personal, aceste sume au fost reduse.Mai mult pentru adulţii cu autism nu exista de fapt  servicii, care se asteptau a fi realizate prin această lege.
     De asemenea, pentru adulţii cu autism nu numai că ei  nu există în statisitici, dar stau acasă, izolaţi în familii, neexistând o strategie referitoare la terapia necesară acestor categorii de persoane, sau la integrarea lor pe piaţa muncii.
     Va atentionez ca raspunsul trimis de catre MMFPS,Doamnei Erminia Mazzoni Presedinta Comisia pentru Petitii din Parlamentul European nu corespunde realitatii si ca, in continuare drepturile persoanelor cu autism nu sunt respectate in Romania, autoritatile nefiind interesate de a rezolva eficient si cu seriozitate problemele existente.

Va rog domnilor ministri sa ne informati despre stadiul normelor de aplicare, care se afla intr-o intarziere de adoptare de aproape un an de zile.
1.Care este motivul blocarii normelor,unde  se afla blocajul , cine este responsabil pentru aceasta si cand  estimati ca fiind posibila afisarea lor?
2.Care a fost implicarea fiecarui minister in respectarea art.6 din lege,daca exista aceste protocoale?Daca da,va rog sa faceti cunoscut continutul protocoalelor in discutie.
Daca acestea nu exista care este termenul in care vor fi definitivate si aduse la cunostinta factorilor responsabili in aplicarea lor si familiilor care au in ingrijire persoane cu autism,copii sau adulti .,,
Consider ca raspunsul celor trei ministere va aduce in actualitate informatii despre AUTISM,un subiect abandonat,desi in decembrie 2012 la solicitarea Comisiei pentru Petitii din Parlamentul European,Ministerul Muncii prin vocea dlui Botis,ministru la acea data,se lauda cu adoptarea legii 151/2010,,care vine in sprijinul  persoanelor cu autism si se va aplica de la 1.01.2011,,. Paradoxal,a invocat chiar si art.50 din Constitutia Romaniei,conform caruia,,Persoanele cu handicap  se bucura de protectie speciala.Statul asigura realizarea unei politici nationale de egalitate a sanselor,de prevenire si de tratament ale handicapului,in vederea participarii efective a persoanelor cu handicap in viata comunitatii,respectand drepturile si indatoririle ce revin parintilor si tuturielor,,.Ce mult ar insemna pentru persoanele cu handicap,ca macar acest articol sa fie in concordanta cu realitatea...



Interpelare pentru min.Funeriu privind Ordinul de reglementare a situatiei absolventilor Universitatii Spiru Haret

In asteptarea Ordinului  privind reglementarea situatiei  absolventilor Universitatii Spiru Haret 

D-le  ministru ,

Va aduc la cunostinta ca a fost depasit termenul legal de raspuns pentru cele doua scrisori deschise adresate ministerului pe care  il conduceti  .De fiecare data,prin interpelarile pe care vi le-am adresat, si  implicit prin cele doua scrisori am cerut lamuriri privind reglementarea situatiei absolventilor Universitatii “Spiru Haret” ID,in privinta  recunoasterii diplomelor de licenta si demersul meu ar fi incetat daca raspunsurile ar fi lamurit situatia acestora.
Promisiunea pe care ati facut-o cu  catva timp in urma, a creat asteptari  in sensul  ca:,,situatia acestor studenti se va decide conform Legii educatiei nationale nr.1/2011, prin ordin de ministrul, la propunerea ARACIS si cu avizul Consiliului National al Rectorilor,pana in luna septembrie a.c.,,
            Prin scrisorea   adresata la inceputul lunii august am cerut sa faceti    public proiectul de ordin,privind reglementarea situatiei  absolventilor UniversitatiiSpiru Haret,ID,promotiile 2005-2009 inainte de adoptare,pe principiul dreptului de participare , la deciziile care ii privesc.
            Din raspunsul nr.2886/10.08.2011,emis de catre Universitatea Spiru Haret,sub semnatura dl.rector,prof.univ.dr.Aurelian Bondrea rezulta ca,,desi propunerea Agentiei Romane pentru Asigurarea Calitatii in Invatamantul Superior a fost inaintata Ministerului Educatiei Cercetarii Tineretului si Sportului,iar Consiliul National al Rectorilor a avizat proiectul de Ordin(avizul este consultativ),nici pana la aceasta data ministrul educatiei,cercetarii,tineretului si sportului  nu a semnat respectivul Ordin,generand nemultumiri in randul   miilor de absolventi ai Universitatii   Spiru Haret,,.
           La solicitarea absolventilor si in baza celor spuse,revin cu rugamintea domnule ministru   sa faceti public proiectul  de Ordin inainte de  adoptare.Va rog deasemeni sa confirmati existenta acestuia si sa precizati care va fi termenul estimat de adoptare. Imi manifest convingerea ca decizia adoptata, in consens cu ceilalti factori de resort responsabili va fi cea corecta.
Solicit raspuns scris.
Cu stima ,
Senator Elena Mitrea-Colegiul 4 Bacau                                                    26.09.2011

vineri, 23 septembrie 2011

In asteptarea Ordinului care va reglementa situatia absolventilor Spiru Haret


Seria intrebarilor si interpelarilor adresate dl.ministru Funeriu si respectiv conducerii Universitatii Spiru Haret,cat si raspunsurile primite (sau nu si mai putin punctuale),  nu au adus lamuririle asteptate de catre absolventii Universitatii Spiru Haret din promotiile 2005-2009..Rezumand raspunsul d-lui ministru Funeriu pentru interpelarea adresata la sfarsitul sesiunii trecute,nu aflam mai nimic nou.
Pe scurt,domnia sa spune ca MECTS nu are atributii si nici calitatea de a anula diplome de licenta eliberate de catre universitati,desi eu il intrebasem ce face pentru a clarifica situatia diplomelor nerecunoscute.Deasemeni precizeaza ca in prezent se vor respecta prevederile art.361 alin(4) si (5) din Legea educatiei Nationale nr.1/2011,prin care institutiile de invatamant superior acreditate inceteaza procesul didactic la toate specializarile/programele de studii care nu au fost autorizate sa functioneze provizoriu sau acreditate,s.a.fara nici o lamurire pentru fondul problemei aduse in atentie.
La sfarsitul lunii august am inaintat o scrisoare deschisa dl.ministru Funeriu si dlui.rector al USH-conf.univ.dr.Aurelian Bondrea ,in care ceream printre altele sa faca public proiectul de Ordin aflat in pregatire,prin care se vrea a reglementa situatia  absolventilor SH.
MECTS nu a emis nici un raspuns ,in schimb rectorul USH,raspunde punctual la intrebarile  adresate pana acum,amintind,singura informatie avizata despre proiectul de ordin asteptat.
Astfel spune domnia sa ca:,,desi propunerea Agentiei Romane pentru Asigurarea Calitatii Invatamantului Superior a fost inaintata MECTS,iar Consiliul National al Rectorilor a avizat proiectul de Ordin(avizul este consultativ),nici la aceasta data ministrul educatiei nu a semnat respectivul Ordin,generand nemultumiri in randul miilor de absolventi ai Universitatii Spiru Haret,,
Regret si impartasesc nemultumirea de a nu avea o situatie clara in urma unor eforturi depuse cu buna credinta .



joi, 22 septembrie 2011

„SCAPĂ CINE POATE” –DEVIZA ACTUALEI GUVERNARI IN DOMENIUL SOCIAL

Declaratie politica
Misiunea mea de senator consta in principal tocmai in contributia la adoptarea unor legi bune pentru cetatenii Romaniei. In acest sens sunt gata sa sprijin adoptarea oricarui proiect sau propunere legislativa care ar constitui un progres in calitatea vietii oamenilor si/sau in mai buna functionare a statului nostru social, democratic, de drept.
Spre dezamagirea mea, prevederile proiectului legii asistentei sociale pe care actuala guvernare ni-l supune aprobarii sunt in total dezacord cu sistemul de valori sociale, morale, politice si umane care ar trebui instrumentate printr-o lege a asistentei sociale.
Au fost evidentiate de catre initiatori  cele trei mari obiective ale proiectului in discutie : reducerea dependentei asistatilor, eliminarea fraudelor si erorilor, economii la buget. Tin sa precizez ca aceste sunt obiective nu pentru ,ci anti- asistenta sociala.
Asistenta sociala se refera la persoane bolnave, batrane, sarace, cu handicap sau la copii. Acestea sunt stari obiective, generate de cauze naturale, cum sunt imbatranirea, imbolnavirea, copilaria, handicapul si in parte saracia. Nu poti sa-ti propui ca obiectiv ca oamenii sa nu mai imbatraneasca, sa nu mai sufere de boli si accidente, sa nu mai fie cu handicap. Chiar si saracia are o parte subiectiva dar si cauze obiective sau, mai rau, cele care tin de  proasta guvernare.
Propunandu-va sa reduceti dependenta acestor persoane inseamna sa le considerati vinovate si sa le mai aplicati inca o condamnare. Ori, asistenta sociala trebuie sa-si propuna sa ajute persoanele aflate in una sau mai multe astfel de stari sau dificultati, nu sa le elimine.
Cat priveste eliminarea riscurilor de fraudare si de eroare. Este si acesta un obiectiv cinic, nedrept si irational. Nu inteleg cum poti sa crezi ca saracii, bolnavii, persoanele cu handicap, batranii si copii sunt hotii care trebuie starpiti. Exista suficienta legislatie si institutii care sa combata coruptia si sa poata corecta erorile.
Decidentilor in domeniu le trebuie insa vointa, competenta si multa intelegere a semenilor, nu un cadru legislativ general si vag, asa cum se prezinta proiectul supus adoptarii.
Despre reducerea bugetului cu asistenta  sociala ,care aduce economii de 0,8%,precizez,si nu este o noutate ca  cheltuielile Romaniei cu protectia sociala sunt, pe cap de locuitor, de asistat si ca procent din PIB, cele mai mici din Uniunea Europeana.
Romanii sufera de prea putina protectie sociala nu de imbuibare cu ajutoare sociale.
Se incearca adoptarea imediata,fara o dezbatere ampla a unei legi care va fi ,,cadru,, pentru un numar insemnat de legi si acte normative noi.Asta pentru ca Romania ,prin reprezentantii Guvernului si-a luat angajamentul fata de Uniunea Europeana, Fondul Monetar International si Banca Mondiala si in privinta  legii asistentei sociale, pe care vrea sa-l respecte indiferent de ce efect va avea asupra romanilor si chiar daca FMI s-a declarat multumit de ce se intampla in Romania ba chiar "surprins".(Si asta o stim de la dl.Lazaroiu.)Surprins de cat poate impune acest Guvern si cat poate duce poporul sau.
Toate astea pentru a nu ne pierde credibilitatea tarii, care oricum este la distanta astronomica de realitatea romaneasca, de perceptia pe care strainii o au despre romani si guvernantii lor.

Aici , romanilor li se serveste o alta iluzie care vine in continuarea propagandei guvernamentale prin care acestia isi prezinta masurile si politicile aberante ca exemple pe care nimeni in afara propriilor apropiati nu le apreciaza si numanui nu-i trece prin gand sa le urmeze. Dl.Lazaroiu a caracterizat sistemul de asistenta sociala ca unul al abuzului, fraudei si mitei electorale, cand toate acestea sunt trasaturile cele mai pregnante ale puterii actuale.
Noua lege a asistentei sociale nu este nicidecum primul pas in eliminarea raului din sistem, ci face parte din numeroasele masuri prin care actuala putere le-a introdus traiul rau in societatea romaneasca si in viata cetatenilor sai.
Iar daca actualii conducatori ai tarii identifica asistenta sociala cu generozitatea pre-electorala, se pune o intrebare fireasca : Ce credibilitate poate avea un Guvern sustinut de partide care au dus mita electorala, coruptia, furtul pe fata si cumpararea voturilor pe culmi inimaginabile.
Acesta este „adevarul” cu care romanii sunt tratati in ultimii 2-3 ani!!!

In raport cu starea de dependenta si saracie in care se gasesc sau in care au fost adusi romanii de actuala guvernare, in raport cu prevederile Constitutiei, mai ales, in privinta drepturilor persoanelor cu handicap, proiectul de lege reprezinta un regres al asistentei sociale. Pare mai degraba un fals tratat sociologic despre solidaritatea umana decat  o lege de asistenta sociala. In ciuda unor prevederi lozincarde, mai multi romani vor fi saraci, gradul de saracie, de imbolnavire, de lipsuri se vor adanci atata timp cat se urmaresc economii la buget pe seama persoanelor indreptatite la asitenta sociala.

Este , dealtfel si motivul pentru care USL nu va vota un asemenea proiect.


21.09.2011

Senator PSD,Elena Mitrea –Bacau 
Membra a Comisiei Munca,Familie si Protectie Sociala
Vicepresedinta Comisiei pentru Romanii de pretutindeni

sâmbătă, 17 septembrie 2011

George Bacovia-130 de ani de la nastere

Astazi se implinesc 130 de ani de la nastere marelui  , George Bacovia.
George Andone Vasiliu pe numele real, s-a nascut pe 17 septembrie 1881 in Bacau.
In 1916 public primul volum de referinta “Plumb” , urmat de “Scantei galbene” si “Bucati de noapte”, ambele în 1926, “Poezii” (1929) sau “Cu voi…”(1930).
George Bacovia se casatoreste in 1928 , la 47 de ani , cu Agatha Grigorescu si se stabilesc la Bucuresti, intrucat Agatha era profesoara in capitala. George Bacovia moare in data de 22 mai 1957 , in casa sa din Bucuresti , undeva prin Berceni(cartierul Giurgiului pe atunci).

vineri, 16 septembrie 2011

Despre Legea asistentei sociale


 
Senatul a amanat  Legea asistentei sociale,dupa ce  Comisia de Munca Familie si Protectie Sociala a dezbatut  proiectul si a avut parte pentru putin timp de prezenta ministrului Lazaroiu .
Intrebat Câţi asistati sociali sunt în România,ministru Lazaroiu a raspuns ca:,, Îmi cereţi multe date şi eu recunosc cu ruşine, dar nu e vina nici a mea, şi probabil nici a celor dinaintea mea, dar haideţi s-o facem de acum inainte,. Nu avem date. Nu ştim în momentul acesta câţi asistaţi sociali, avem nişte cifre care sunt foarte aproximative.Din păcate, multe le facem încă după ureche.
"
Din pacate pentru romani   ,pentru ca  ma intreb daca ministru nu cunoaste nici numarul, de unde le cunoaste nevoile ?Este imposibil sa sustii o lege care afecteaza viata a 46% din romani,promovata de catre un minister care nu stie nici macar numarul   asistatilor  
Dl. Lazaroiu, spune  ca prin aceasta lege se incearca reducerea dependentei de ajutoare de stat,reducerea fraudelor si erorilor din sistem si reducerea cheltuielilor cu asistenta sociala.
Sustin in parte ideea de reducere a dependentei de ajutoarele  de stat,desi aceasta inseamna ca Guvernul le considera vinovate si ca le mai aplica o condamnare.
Resping insa ca fraudarea si erorile din sistem au fost facute de asistatii sociali,cum resping si faptul ca reducerea aparatului bugetar trebuie sa inceapa cu asistenta sociala.Asistentii sociali  au  fost primii disponibilizati sau au ales sa paraseasca sistemul datorita salariilor proaste. In plus,vorbim despre legea asistentei sociale unde asistentul social nu exista sau poate este amintit in trecere,in conditiile in care in Romania au fost scolarizati 20 000 de asistenti sociali,din care doar 5000 sunt incadrati in sistemul public sau privat.Exista asistenti personali,asistenti maternali,despre care legea nu minteste nimic in schimb acceasi legea duce responsabilitatea pentru  ingrijirea personala catre  membrii de familie, prieteni, vecini ,voluntari sau care oricine isi asuma responsabilitatea ingrijirii persoanei.
Resping si este unul din principalele motive pentru care PSD nu va vota aceasta lege,reducerea cheltuielilor cu asistenta sociala cu o treime dintr-un procent de 2,8% fata de 5%cat reprezinta media europeana,si din pozitia unui stat care face cele mai mici cheltuieli cu asistenta sociala ,ceea ce arata odata in plus ca actualul Guvern nu a ales calea spre reducerea saraciei. Asistenta sociala se refera la persoane bolnave, batrane, sarace, cu handicap sau la copii. Iar acestea sunt stari obiective, generate de cauze naturale, cum sunt imbatranirea, imbolnavirea, copilaria, handicapul si in parte saracia. Nu poti sa-ti propui ca obievtiv ca oamenii sa nu mai imbatraneasca, sa nu mai sufere de boli si accidente, sa nu mai fie cu handicap.
Chiar si saracia are o parte subiectiva dar si cauze obiective sau cele care tin de  proasta guvernare.
Ori, asistenta sociala trebuie sa-si propuna sa ajute persoanele aflate in una sau mai multe astfel de stari sau dificultati, nu sa le elimine. Este si acesta un obiectiv cinic, nedrept si irational. Trebuie sa fii sinistru nu ministru ca sa spui ca saracii, bolnavii, persoanele cu handicap, batranii si copii sunt hotii pe care vreti sa-i starpiti. Exista suficienta legislatie si institutii care sa combateti coruptia si sa corectati erorile.
PSD a reusit adoptarea amendamentului sustinut de senatoarea Elena Mitrea prin care,,Statul prin autoritatile administratiei publice centrale si locale, are obligatia de a asigura masurile specifice de protectie si de asistenta sociala, in conformitate cu     nevoile particulare ale persoanelor cu dizabilitati (handicap),eliminand sintagma precum si ,,in functie de situatia familiala si socio-economica a acestora,,cu o motivatie pertinenta si anume,, Dizabilitatea se manifesta 24 de ore din 24 in orice context al existentei sale .Indemnizatia pentru dizabilitate compenseaza dificultatea existentei sale in conditiile de handicap si nu reprezinta un venit asa cum precizeaza proiectul de lege.
Nu se poate condiţiona protecţia socială a persoanelor cu handicap de situaţia familială şi socio-economică, nu este corect si nu se intampla nicaieri in lume.
Legea presupune infiintarea de institutii noi :Institutul National de Evaluare a Dizabilitatii si Observatorul social.Sper sa nu fie tot ,,dupa ureche ,,iar decizia privind desfiintarea  ANPH si ANPC ,comasarea lor  si transformarea lor intr-o directie in cadrul ministerului pare sa ramana ireversibila.Este concluzia pe care am tras-o primind raspunsul la intrebarea:
Credeti ca a fost o alegere buna comasarea ANPH si ANPC si apoi desfiintarea,ca astazi sa infiintati alte institutii in cadrul ministerului?DA,mi-a raspuns dl.Lazaroiu,senin si detasat total de problemele romanilor.

Cel mai grav este ca legea transfera aproape toate obligatiile catre primarii.Dar si pentru acestea dl.ministru a gasit rezolvarea-comasarea cu alte primarii care pot si cum un lucru este mai aiurea decat altul am ajuns la finantare.
"Finantarea asistentei sociale"- este unul dintre cele mai importante. Proiectul de lege precizeaza   ambiguu institutiile care vor avea obligatia sa acopere costurile - guvern, consiliu judetean, consiliu local etc. - si a procentelor de participare, fie ca e vorba de centre rezidentiale, fie ca e vorba de sprijinirea persoanelor neinstitutionalizate. Nu sunt prevazute exact sursele, deci nu se stie cine va suporta cheltuielile.
Noua formã a legii asistentei sociale va duce si mai mult la sãrãcirea populatiei si este o noua lovitura pentru asistatii romani
Amintind  gafa dl.Vreme ,ministru al comunictiilor,care afirma cu mult cinism ca,,trebuie sa fie cat mai putini pensionari!!!,,putem percepe strategia actualei puteri:mai putini pensionari ,mai putini asistati.Si iata asa scapa statul de povara romanilor saraciti de ignoranta actualei puteri si proasta gestionare a adevaratelor probleme.


Senator Elena Mitrea
-membru  Comisia pentru munca familie si protectie sociala
-vicepresedinta Comisia pentru romanii de pretutindeni

joi, 8 septembrie 2011

România pierde 10 locuri la competitivitatea economică


§        În Raportul Competitivităţii Globale 2011-2012, publicat de Forumul Economic Mondial (WEF), România ocupă locul 77, în scădere cu zece locuri.
§        Printre factorii care pun probleme afacerilor din România, WEF citează: impozitele, birocraţia guvernamentală ineficientă, accesul la finanţare, corupţia, infrastructura inadecvată, reglementările fiscale şi inflaţia.
§        Aceste evaluări internaţionale (obiective) arată un lucru clar: Guvernul minte. Economia românească nu merge în direcţia corectă.
§        Este ceea ce opoziţia spune de foarte mult timp. Guvernul Băsescu-Boc nu a făcut nimic pentru a stimula economia şi a crea noi locuri de muncă.
§        Ineficienţa guvernului, corupţia şi fiscalitatea sunt cele care trag România în jos.
§        Avem o guvernare dezastruoasă care nu doreşte să plece. Dimpotrivă, caută tot felul de tertipuri pentru a se menţine la putere.
§        Cu cât PDL stă mai mult la guvernare, cu atât românii vor sărăci mai mult.

Dezastrul social continua sub patronajul D-lui Lazaroiu


Declaratie politica

Dupa toate masurile anti-sociale aplicate romanilor fara nici o ezitare,nu credeam ca dispretul pentru generatia care a contribuit la cresterea,educarea  si sanatatea  generatiei de guvernanti care hotaraste astazi soarta romanilor fara nici o umbra de umanitate si respect ,poate merge pana la  a considera pensiile  nu numai nesimtite dar si ilegale.
Ministrul muncii ,dl.Lazaroiu ,precum si dna Udrea, intrigati de incapatanarea pensionarilor de a mai ramane in viata  in ciuda masurilor de  austeritate luate de actuala guvernare,declara  ca peste un million de romani beneficiaza de pensii si ajutoare sociale ,iar  daca acestia nu ar primi bani ar fi fonduri suficiente pentru a asigura pensii decente.
Ma intreb ce inseamna decente pentru ei daca ….salariul de 800 de lei inseamna bogatie….
 De ceva timp,aflam fie de la presedinte ca sunt prea multi pensionari,fie de la dl.Lazaroiu,care vorbeste cu ingrijorarea-i caracteristica,despre imprumuturile pentru plata pensiilor,despre deficitul fondului de pensii.
 Cert este ca actualul Guvern pregătește eliminarea pensiei minime și impozitarea tuturor pensiilor – o dorință exprimată constant de președintele tarii, iar acum caută motivatiile pentru a face acest lucru.
Stim ca deficitului la Fondul de pensii a fost generat in principal si de  tăierea salariilor din sectorul bugetar  care a dus la scăderea dramatica a  contribuțiilor.Desi s-a spus ca taierea salariilor a fost o masura gresita,Lazaroiu o considera  ca o masura buna si ma  astept ca dupa toata balbaiala cu revenirea si nerevenirea salariilor acestea sa nu  mai revina niciodata ,daca avem in vedere observatia ministrului privind corelarea intre salariul  din privat si salariile bugetarilor. Si daca vorbim de corelare ma intreb –de ce in sensul diminuarii?…
Sa ne amintim de inversunarea guvernantilor privind pensile nesimtite ale militarilor,noua lege a pensiilor si recalcularea in scopul reducerii deficitelor.Unde s-a ajuns ?...la pensii mai mari in marea majoritate,deci la deficit mai mare.Sunt greseli pe care actuala guvernare nu si le asuma,arata spre opozitie si de fapt in principal preocuparea ministrului munciii este opozitia si nu problemele majore ale romanilor.   
         Mii de asistenti sociali au ingrosat randurile somerilor,mii de persoane  cu dizabilitati au fost aruncate in carca autoritatilor locale ca si responsabilitate de acordare a indemnizatiilor ,dar si de creare a serviciilor sociale. Vorbind de asistenta sociala,de fapt  ne aflam intr-o aplicare a unei legi neadoptate-Legea asistentei sociale,care muta plata ajutoarelor sociale in cea mai mare parte catre bugetele locale,care va introduce venitul minim de insertie,cel care va  inlocui trei prestatii sociale ,dintre care si ajutorul de incalzire pentru care deja hotararea a fost luata.
Astazi ,Emil Boc,face apel tot la primari, pentru ca aceştia să acorde subvenţia pentru încălzire „cel puţin la nivelul anului trecut”. Se pune o presiune fara margini pe primari. Cei de la PDL vor fi sprijiniti de guvern,iar ceilalti vor fi ademeniti sa treaca de partea puterii.
Oamenii nevoiasi nu pot duce o astfel de povara.De aceasta data nu sunt loviti doar bugetarii sau pensionarii, ci toti romanii, inclusiv cei care lucreaza in mediul privat.Este atacata si subminata clasa de mijloc.Multi romani vor fi adusi la pragul saraciei.
 Este un dezastru social.Aici s-a dorit sa se ajunga .Cei care nu au votat PDL trebuie sa priceapa ca doar asa pot capata o firimitura de la masa puterii.Singurele eforturi ale actualei puteri au fost de reducere a veniturilor,de a angaja imprumuturi tot mai impovaratoare si de ce nu am crede chiar dorinta de a scapa  de pensionarii si asistatii care ii incurca.
Puterea si in principal ministru responsabil de masurile aplicate romanilor,nu are responsabilitatea efectelor acestor masuri Ei nu vorbesc despre investitiile proaste,despre inversunarea de a nu sustine proiecte ale primarilor care nu apartin puterii sau care nu vor sa treaca de partea puterii
Nu vorbesc nicicum despre masuri de crestere a numarului de angajati in domeniul privat.despre ,,beneficiile,,adoptarii Codului muncii,despre transformarea angajatilor in zilieri care contribuie la stat fara sa primeasca nici un beneficiu,despre munca la negru,despre cei rămaşi fără loc de muncă si pentru care Romania nu face nimic.
 In statele civilizate din Europa ministerele responsabile se ocupă de cei pe care îi disponibilizează, atrag fonduri europene ca să-i recalifice şi ca să le găsească un alt loc de muinca.La noi reforma in domeniul social a creat un adevarat haos.De data aceasta intr-un domeniu vulnerabil cu cei mai multi defavorizati si lipsiti de aparare in fata unor abuzuri si decizii aberante.
                                                                                                       5.09.2011

vineri, 2 septembrie 2011

Efectele eliminarii subventiei pentru incalzire aruncate in curtea primarilor.


Emil Boc trebuie să îşi asume efectele scumpirii facturilor, ca urmare a tăierii subvenţiei!



            Partidul Social Democrat se declară consternat de apelul făcut către primari de primul-ministru, Emil Boc, pentru ca aceştia să acorde subvenţia pentru încălzire „cel puţin la nivelul anului trecut”, pentru că astfel costurile întreţinerii nu vor creşte pentru cei cu venituri reduse.

            Premierul României minte sau nu ştie faptul că o mare parte din subvenţie nu era acordată doar de către autorităţile locale, ci şi de către Guvern. La populaţie, factura care ajungea era înjumătăţită de aceasta subvenţie, împărţită aproape egal între primării şi Guvern. După ce Guvernul a tăiat total subvenţia, acum primăriile vor putea acoperi doar o parte din subvenţie, aşa cum au facut-o întotdeauna. Diferenţa se va simţi în buzunare, iar oamenii trebuie să ştie că autorul scumpirii este Guvernul!

            Nu trebuie să facem confuzie între ajutor de încălzire şi subvenţie. Banii pentru ajutoare, chiar dacă sunt mai mulţi, nu acoperă subvenţia. În condiţiile în care Guvernul a renunţat să mai sprijine oamenii, este evident că vor creşte şi costurile la întreţinere inclusiv pentru cei cu venituri sub 786 de RON. Ajutorul de încălzire nu acoperă costul gigacaloriei în acelaşi cuantum de până acum.  

            Emil Boc şi PDL mint acum populaţia, încercând să responsabilizeze primarii pentru o măsură dură şi negândită luată de Guvern. PSD cere PDL, lui Emil Boc şi Sebastian Lăzăroiu să îşi asume dezastrul social pe care îl va genera această măsură în următoarele luni. Boc şi PDL au condamnat milioane de români la frig, în scop politic.

            Afirmaţiile făcute astăzi de premierul Boc nu fac decât să confirme că miza principală a acestei măsuri este creşterea presiunii asupra primarilor din opoziţie. Românii trebuie să ştie că vor suferi crunt în această iarnă dintr-un singur motiv: PDL vrea să îi pedeapsească pentru că nu au votat culoare portocalie şi, totodată, să îi avertizeze că supliciul va continua, dacă vor face aceeaşi „greşeală” şi la viitoarele alegeri.