joi, 22 septembrie 2011

„SCAPĂ CINE POATE” –DEVIZA ACTUALEI GUVERNARI IN DOMENIUL SOCIAL

Declaratie politica
Misiunea mea de senator consta in principal tocmai in contributia la adoptarea unor legi bune pentru cetatenii Romaniei. In acest sens sunt gata sa sprijin adoptarea oricarui proiect sau propunere legislativa care ar constitui un progres in calitatea vietii oamenilor si/sau in mai buna functionare a statului nostru social, democratic, de drept.
Spre dezamagirea mea, prevederile proiectului legii asistentei sociale pe care actuala guvernare ni-l supune aprobarii sunt in total dezacord cu sistemul de valori sociale, morale, politice si umane care ar trebui instrumentate printr-o lege a asistentei sociale.
Au fost evidentiate de catre initiatori  cele trei mari obiective ale proiectului in discutie : reducerea dependentei asistatilor, eliminarea fraudelor si erorilor, economii la buget. Tin sa precizez ca aceste sunt obiective nu pentru ,ci anti- asistenta sociala.
Asistenta sociala se refera la persoane bolnave, batrane, sarace, cu handicap sau la copii. Acestea sunt stari obiective, generate de cauze naturale, cum sunt imbatranirea, imbolnavirea, copilaria, handicapul si in parte saracia. Nu poti sa-ti propui ca obiectiv ca oamenii sa nu mai imbatraneasca, sa nu mai sufere de boli si accidente, sa nu mai fie cu handicap. Chiar si saracia are o parte subiectiva dar si cauze obiective sau, mai rau, cele care tin de  proasta guvernare.
Propunandu-va sa reduceti dependenta acestor persoane inseamna sa le considerati vinovate si sa le mai aplicati inca o condamnare. Ori, asistenta sociala trebuie sa-si propuna sa ajute persoanele aflate in una sau mai multe astfel de stari sau dificultati, nu sa le elimine.
Cat priveste eliminarea riscurilor de fraudare si de eroare. Este si acesta un obiectiv cinic, nedrept si irational. Nu inteleg cum poti sa crezi ca saracii, bolnavii, persoanele cu handicap, batranii si copii sunt hotii care trebuie starpiti. Exista suficienta legislatie si institutii care sa combata coruptia si sa poata corecta erorile.
Decidentilor in domeniu le trebuie insa vointa, competenta si multa intelegere a semenilor, nu un cadru legislativ general si vag, asa cum se prezinta proiectul supus adoptarii.
Despre reducerea bugetului cu asistenta  sociala ,care aduce economii de 0,8%,precizez,si nu este o noutate ca  cheltuielile Romaniei cu protectia sociala sunt, pe cap de locuitor, de asistat si ca procent din PIB, cele mai mici din Uniunea Europeana.
Romanii sufera de prea putina protectie sociala nu de imbuibare cu ajutoare sociale.
Se incearca adoptarea imediata,fara o dezbatere ampla a unei legi care va fi ,,cadru,, pentru un numar insemnat de legi si acte normative noi.Asta pentru ca Romania ,prin reprezentantii Guvernului si-a luat angajamentul fata de Uniunea Europeana, Fondul Monetar International si Banca Mondiala si in privinta  legii asistentei sociale, pe care vrea sa-l respecte indiferent de ce efect va avea asupra romanilor si chiar daca FMI s-a declarat multumit de ce se intampla in Romania ba chiar "surprins".(Si asta o stim de la dl.Lazaroiu.)Surprins de cat poate impune acest Guvern si cat poate duce poporul sau.
Toate astea pentru a nu ne pierde credibilitatea tarii, care oricum este la distanta astronomica de realitatea romaneasca, de perceptia pe care strainii o au despre romani si guvernantii lor.

Aici , romanilor li se serveste o alta iluzie care vine in continuarea propagandei guvernamentale prin care acestia isi prezinta masurile si politicile aberante ca exemple pe care nimeni in afara propriilor apropiati nu le apreciaza si numanui nu-i trece prin gand sa le urmeze. Dl.Lazaroiu a caracterizat sistemul de asistenta sociala ca unul al abuzului, fraudei si mitei electorale, cand toate acestea sunt trasaturile cele mai pregnante ale puterii actuale.
Noua lege a asistentei sociale nu este nicidecum primul pas in eliminarea raului din sistem, ci face parte din numeroasele masuri prin care actuala putere le-a introdus traiul rau in societatea romaneasca si in viata cetatenilor sai.
Iar daca actualii conducatori ai tarii identifica asistenta sociala cu generozitatea pre-electorala, se pune o intrebare fireasca : Ce credibilitate poate avea un Guvern sustinut de partide care au dus mita electorala, coruptia, furtul pe fata si cumpararea voturilor pe culmi inimaginabile.
Acesta este „adevarul” cu care romanii sunt tratati in ultimii 2-3 ani!!!

In raport cu starea de dependenta si saracie in care se gasesc sau in care au fost adusi romanii de actuala guvernare, in raport cu prevederile Constitutiei, mai ales, in privinta drepturilor persoanelor cu handicap, proiectul de lege reprezinta un regres al asistentei sociale. Pare mai degraba un fals tratat sociologic despre solidaritatea umana decat  o lege de asistenta sociala. In ciuda unor prevederi lozincarde, mai multi romani vor fi saraci, gradul de saracie, de imbolnavire, de lipsuri se vor adanci atata timp cat se urmaresc economii la buget pe seama persoanelor indreptatite la asitenta sociala.

Este , dealtfel si motivul pentru care USL nu va vota un asemenea proiect.


21.09.2011

Senator PSD,Elena Mitrea –Bacau 
Membra a Comisiei Munca,Familie si Protectie Sociala
Vicepresedinta Comisiei pentru Romanii de pretutindeni

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu