Fara sa fie nevoie de studii elaborate sau date statistice complexe, simple discutii cu cadrele didactice sau referentii sociali din judet scot la iveala faptul ca aproape jumatate dintre copii nu sunt in grija parintilor deoarece acestia au fost alungati de saracie in tari straine.
Dezbaterea a fost organizata de catre Elena Mitrea, senator, iar calitate de invitat au avut Irina Florea, secretar general al PSD Bacau, Ana Marchis, presedinte al Organizatiei de Femei Social Democrate Bacauane (OFSD), cadre didactice, referenti sociali, psihologi, copii ai caror parinti sunt plecati in strainatate si bunici in grija carora se afla acesti copii. Tema discutiei, foarte trista, a nascut si raze de speranta. Sigur, alaturi de concluzia generala ca este esential ca statul, prin politicile sale, sa previna stuatiile de saracie lucie ce determina plecarea la munca in strainatate a romanilor, s-au nascut si raze de speranta prin propunerea facuta de senatorul Elena Mitrea, respectiv aceea ca prin programul Biblionet, copiii ai caror parinti sunt plecati la munca in strainatate sa poata deschide punti de comunicare cu acestia prin intermediul bibliotecilor on line.Acest lucru se intampla deja,dar putini stiu si cu atat mai mult in mediu rural unde acest program trebuie extins si constientizat.
Nu doar la Bacau,la nivelul tarii sunt probleme. Se neglijeaza educatia, iar neglijarea educatiei inseamna uciderea spiritului uman. Ar trebui ca, pentru rezolvarea acestor probleme, sa existe parteneriate fara culoare politica, politica sa fie aceea a comunicarii pe scara larga, a identificarii nevoilor societatii si rezolvarii acestora”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu