joi, 30 iunie 2011

România, în topul ţărilor cu cea mai mica rată de ocupare a forţei de muncă

 România este una dintre ţările din UE cu cea mai mică rată de ocupare în cazul populaţiei cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani, potrivit Eurostat.
 Cu o rată de ocupare de 63,3%, România se află la coada clasamentului, alături de Spania cu 62,5%, Italia cu 61,1%, Ungaria cu 60,4% şi Malta cu o rată de ocupare de sub 60%.
 În 2010, cea mai mare rată de ocupare s-a înregistrat în Suedia cu 78,7%, Olanda cu 76,8% şi Danemarca cu 76,1%.
 Biroul oficial de statistica al UE arată că media europeana a ratei de ocupare a scăzut în 2010 la 68,6%, faţă de 69,1% în 2009.
 În pofida cifrelor bombastice pe care le prezintă premierul Boc, realitatea românească este, din păcate, dramatică.
 Rata șomajului BIM (Biroul Internaţional al Muncii) a crescut în trimestrul I din 2011 față de trimestrul anterior de la 7,3% la 7,6%.
 Rata şomajului BIM a atins nivelul cel mai ridicat (23,6%) în rândul tinerilor (15-24 ani).
 Actuala putere refuză să vadă această realitate reflectată şi în declaraţiile recente ale şefului delagaţiei FMI: revenirea economică a încetinit.
 Guvernul mistifică realitatea şi ignoră complet ansamblul economiei naționale și mondiale. Recesiunea a fost depășită cu ajutorul factorilor externi, care acum încep să se deterioreze. În plan național, Guvernul nu a luat nicio măsură care să stimuleze o creștere economică sustenabilă.
 Lipsesc în continuare acela măsuri care să stimuleze economia şi care să conducă la crearea de locuri de muncă.
 România evoluează inerţial şi singurul lucru pe care guvernul Băsescu/PDL îl face este să taie din cheltuieli. Şi acest lucru însă se face ţinând cont de interesele clientelei politice, care este protejată. Cei sacrificaţi sunt românii simpli, bugetari sau angajaţi în mediul privat, care sunt loviţi simultan din două direcţii: diminuarea veniturilor şi creşterea preţurilor.
 Propunerile USL făcute la Cotroceni își dovedesc viabilitatea acum. Actuala putere nu vrea și nu știe să lupte cu adevărații dușmani ai românilor: sărăcia și criza economică

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu